Clujul

In prima zi de facultate trebuia sa mergem pe Kogalniceanu, pentru deschidere. Pe atunci, pe Eroilor langa bisericuta era o terasa. Cum eram mai devreme, cu harta in ghiozdan, am oprit la o cafea acolo si mi-am sunat mama, sa-i dau raportul. Dupa ce am terminat conversatia, de la masa alaturata, se apropie o tipa blonda cu par scurt, buclata si zambind imi zice cu un accent moldovenesc "Scuza-ma, dar te-am auzit vorbind la telefon. Esti la Business?" Ea era Lena, am aflat mai tarziu, colega de facultate. Ea a fost prima persoana ce am intalnit-o in Cluj si am participat la festivitatea de deschidere cu ea. Am urmarit-o pe parcursul a 5 ani cum a evoluat si s-a schimbat. E o femeie frumoasa si inteligenta.

La primul seminar am descoperit-o pe Anca, care avand numele de familie tot cu D. era mereu inaintea mea un pic la 'catalog'. Am admiart-o mereu in facultate, mereu avea un punct in plus la nota fata de mine: daca ea lua 10, eu luam 9, era clar. Norocul meu ca n-a luat niciodata 5. O fata cu picioarele pe pamant, inteleapta si hotarata. Am fost mandra cand la masterat am ajuns s-o ajut eu pe ea, eu sa iau note mai mari. Dar cu toate acestea, tot ea era cea care imi dadea lectii de viata, lucrand si avandu-si viata in maini. Fenomenala persoana.

Tot pe la seminarii am dat de un pusti micut cu casti imense pe cap si sapca trasa peste ochi. Am inceput conversatia pe subiectul muzica. Asculta muzica buna tipul. M-a cucerit la Roni Size. Am intins mana spre el "Tao - Pika" and the rest was history. Cu el ieseam in pauza in fata facultatii sa tragem o tigara si sa dam note tipelor de pe strada. Cu el imi petreceam diminetile de dupa cu mahmureala in cap si o cafea "heart-braker", vorba lui, in maini. Cu el am o gramada de amintiri si ticuri verbale ce mereu ne fac sa radem pana ne doare burta. Ma simteam mereu copilaroasa pe langa el, el, cel care cu toate probeleme din jurul lui, reusea sa stea sus si mandru, sa lucreze si sa-si faca viata. El a fost singurul ce mi-a spus, cand vorbeam de plecarea mea in Dubai, ca "daca iti acoperi zambetul ala al tau cu ceva, vin dupa tine". I *almost* cried.

In ordinea succesiunii, putin inainte de 1 mai 2006. Trebuia sa merg cu trupa de mIRC in Vama. Da ba, mircul, era tare pe atunci. Eram uniti si eram trupa faina. Zi acum la fel de feisbuc! >:P. Revenind, stateam dupa ei in Matei ^_^. La umbra boaselor calului, stiti voi. Cand am observat un tip...simpatic, zic eu. A afisat un zambet frumos si usor malefic, pentru ca are caninii usor mai mari decat restul dintilor. Superb zambet, de altfel. A trecut faza, insa in toata perioada din Vama m-am gandit la el. Cand m-am intors la Cluj, universul si soarta ne-au adus impreuna (adica prietenii comuni ne-au cuplat). Am hotarat 13 mai ca fiind 'ziua noastra' si l-am sarbatorit de 4 ori pana acum. A fost perioada vietii mele de pana acum cu Matei. Minunat om, desi nu crede asta. E cu adevarat iubire, ca tremurau fluturii-n mine cand ne vedeam si ma durea sufletul cand plecam. Ca acum.

Weekendul trecut am fost la Cluj si am depanat amintiri, despre cum ne-am intalnit. "La masterat", zic eu, "In anul 3" ma corecteaza ea. Deci. In anul 3 aveam engleza la cantina, o sala de curs care avea alaturi cantina studenteasca. Mirosea mereu a mancare si se auzeau oale si trancanituri de bucatarie. Trebuia sa ne aducem cartea, iar eu o uitasem si m-am pus cumintica in prima banca. Langa mine a venit o tipa cu un zambet cald si intelegator, insa usor ironic, si a pus cartea ei intre noi doua. Apoi la fiecare ora de engleza in care imi uitam cartea isi ascundea zambetul din coltul gurii, pleca capul si venea conformata cu cartea catre mine. Grete. Trebuia sa o cheme si Lizbeth si mereu mi s-a parut mai potrivit, imi venea sa ii spun Liz, insa nu stiu de ce ma feream, totusi. O fata introvertita, insa care incerca sa para mai outgoing, mereu se chinuia sa faca pe plac celuilalt, iar ea ramanea pe ultimul loc in lista ei. Stiam ca there's more than meets the eye. Ne-am atasat nesperat de mult una de cealalta. Ca sa clarific, despre ea este postul precedent.

De la ei si inca de la cativa a trebuit sa-mi iau 'la revedere'. I-am strans in brate si am plans pentru fiecare in parte, cu sau fara ei. Imi va fi greu, stiu asta. Insa stiu si mai mult sa ma bucur ca am avut ocazia sa-i am langa mine 5 ani. Cei mai frumosi 5 ani.